Pentru un mistic autentic, Dumnezeu transcende fiecare concept posibil pe care creierul îl poate genera. Dar ce se întâmplă în astfel de creier? Ce se întâmplă când te ridici împotriva pornirii tale naturale de a-l transforma pe Dumnezeu într-o imagine? La început, creierul tău se revoltă. Nu îi place incertitudinea, iar când întâlneşte o problemă care pare imposibil de rezolvat, eliberează o mulţime de neurotransmiţători, care vă induc starea de alertă. Veţi simţi combinaţii ciudate de anxietate, curiozitate, iritare, frustrare şi încântare — sentimente care apasă trăgaciul chimicalelor din creier. Iar dacă nu găsiţi o soluţie, cu uşurinţă aţi putea sfârşi prin a vă simţi deprimat. In cercurile religioase, această stare este cunoscută sub numele de noaptea întunecată a sufletului.
Şi totuşi cei care îmbrăţişează o viziune mistică a lui Dumnezeu rar suferă pentru o perioadă lungă de timp de angoasă. In schimb, ei găsesc modalităţi noi de a înţelege tărâmurile inimaginabile către care se simt atraşi. Acesta este într-adevăr un proces creativ, ceea ce înseamnă că au întrerupt tiparele obişnuite de gândire. Ca şi copiii, ei îngăduie minţii lor să speculeze in fantezie, iar în proces sunt făcute noi conexiuni neuronale care le îngăduie să integreze perspective vechi şi noi. Artiştii, inventatorii şi oamenii de ştiinţă teoretică fac acest lucru tot timpul, la fel ca şi teologii. Pentru aceşti oameni nu este nimic mai satisfăcător decât să privească lumea cu ochi noi. Se formează noi imagini şi, dacă ele se dovedesc utile în viaţă, vechile imagini vor fi şterse.
Bazându-ne pe cercetarea pe care am făcut-o credem că, pe măsură ce examinaţi mai mult credinţele spirituale, experimentarea lui Dumnezeu se va schimba. Iar dacă nu puteţi schimba imaginea lui Dumnezeu, s-ar putea să aveţi probleme în tolerarea oamenilor care au imagini diferite despre Dumnezeu, iar lucrul acesta ar putea ameninţa supravieţuirea planetei noastre. După cum spune filosoful religiei Martin Buber:
„Iarăşi şi iarăşi, imaginile trebuie frânte… (pentru că) sufletul uman este cel care se revoltă împotriva unei imagini care nu mai poate fi crezută, ridicată deasupra capetelor umanităţii ca un lucru care cere să fie venerat. In tânjirea noastră după un dumnezeu, încercăm iarăşi şi iarăşi să stabilim o imagine mai mare, mai autentică şi mai dreaptă, care este într-adevăr mai glorioasă decât ultima, dar se dovedeşte a fi doar şi mai nesatisfăcătoare. Porunca « Să nu-ţi faci chip cioplit» înseamnă în acelaşi timp « Să nu îţi faci o imagine ». Aceasta nu se referă, desigur, numai la imaginile sculptate sau pictate, ci şi la fantezia noastră, la întreaga putere a imaginaţiei noastre. Dar Suntem siliţi la nesfârşit să facem imagini şi să le distrugem când ne dăm seama că nu am reuşit. Imaginile se răstoarnă, dar vocea nu este niciodată redusă la tăcere.”
Din perspectivă neurologică, imaginile lui Dumnezeu sunt inevitabile, dar din multe perspective teologice, nu există o imagine adevărată a lui Dumnezeu. Prin urmare, dacă vă agăţaţi de percepţiile din copilărie, vă veţi limita perceperea adevărului. Este o frână pentru orice religie care insistă pe o imagine mai literală, biblică, a lui Dumnezeu. Dacă vă limitaţi viziunea, s-ar putea să vă simţiţi ameninţaţi de cei determinaţi să exploreze noi valori şi adevăruri spirituale — oameni care într-o zi ar putea fi viitorii noştri lideri şi sfinţi.
https://www.trezireainteligentei.ro/andrew-newberg-a-intrevedea-transcendenta/